antet

home

editoriale cacib caini pisici facebook

PAPAGAL CÂNTĂTOR
Cântăreţul australian

de Cătălin Vischi
catalin.vischi@petzoom.ro

E australian pur sânge, dar fiecare naţie care-l integrează îi spune-n alt fel, de parcă numele său nu e atât de important ca şi calităţile care-l definesc ca fiind unul dintre cei mai îndrăgiţi papagali crescuţi de împătimiţi. Britanicii-l numesc, nimeni (nici măcar ei) nu ştie de ce, Papagalul Roşcat, Papagalul cu Târtiţă Roşie sau Papagalul Roşiatic, dar şi Papagalul de Iarbă (nu „fumează” nimic interzis, doar petrece mai mult timp pe sol decât alte specii), iar francezii - Peruşul cu Crupă Roşie. Noi o să-i spunem totuşi, aşa cum e cunoscut în România, Papagalul Cântător (Psephotus haematonotus), o denumire argumentată prin apelurile sale fluierate cu inflexiuni. E un cântăreţ, ce mai!, deşi nu singurul din lumea papagalicească, şi e printre cei mai talentaţi (ascultă trilurile pe care le emite atunci când stă cocoţat, ori fluierăturile stridente atunci când are de semnalat vreun inconvenient). De altfel, datorită dimensiunilor reduse, preţului (70-120 de lei) şi întreţinerii uşoare, este preferat de crescătorii de păsări decorative începători, fiind din ce în ce mai des prezent în casele românilor - acesta din urmă este şi motivul pentru care am decis să vă spunem povestea sa şi să vă prezentăm sfaturi şi reţete privind întreţinerea şi alimentaţia optime.

Origine, înmulţire, întreţinere

Este originar din partea de sud-vest a Australiei (cea mai dezvoltată zonă agricolă a ţării), mai exact din arealul cuprins între râurile Murray şi Darling, unde trăieşte în pășuni deschise, câmpii împădurite, precum și de-a lungul cursurilor de apă. În libertate are viaţă grea, similar cu a „maidanezilor” de la noi, fiind considerat de agricultori un duşman al culturilor - în plus, „locuind” în zone circulate (parcuri, grădini etc.) este adesea lovit sau călcat de autoturisme ori ucis de animalele domestice, în special de pisici.
Deşi sunt vechi locuitori ai insulei-continent, primele consemnări privind această specie au fost făcute abia în anul 1838. Este un papagal sedentar de talie medie (la maturitate atinge 28 de centimetri şi 70 de grame greutate - femelele sunt mai mici şi mai uşoare), monogam (rămâne pe viaţă cu perechea sa, specia „nedescoperind” divorţurile sau aventurile extraconjugale), însă în captivitate îşi găseşte perechea greu (dacă masculul nu agreează femela propusă de stăpân, o agresează, aşa că aceasta trebuie separată de urgenţă). Sexele sunt uşor de deosebit: femela nu prezintă penaj roşu, acesta fiind predominant de nuanţă măsliniu-palid, masculul fiind mai colorat (verde, galben pe piept, albastru la aripi şi roşu pe spate).
Foarte apreciate de crescători sunt şi mutaţiile de culoare (sunt cunoscute aproximativ 30), cele mai frecvente (pentru că sunt şi cele mai solicitate) sunt Lutino (penaj predominant galben, cu picioare roz şi ochi roșii), scorţişoară (penaj predominant galben-maroniu, aripi maro, crupă roşie, ochi de nunaţă maro închis - la naştere aceştia sunt roşii), albastru, Opalin și Argintiu.
Reproducerea este clasică (condiţiile fiind simplu de creat şi în captivitate): femela pregăteşte cuibul (în libertate acesta fiind, de regulă, o scorbură într-un eucalipt - în captivitate se poate folosi un cuib artizanal), tapetându-l cu rumeguş. Depune şase ouă (un ou la două zile - în februarie-mai şi iunie-iulie sunt perioadele de înmulţire), pe care le cloceşte timp de 20 de zile - în acest timp, masculul, ca un adevărat cavaler, îi aduce hrana necesară. Ajung la maturitate sexuală la vârsta de un an, dar se recomandă ca înmulţirea să nu fie făcută mai devreme de 2 ani. Puii părăsesc cuibul la o lună de la naştere, iar la vârsta de o lună şi jumătate este bine să fie separaţi de părinţi. Cu o întreţinere adecvată trăiesc 15-25 de ani.
În captivitate se recomandă să fie ţinut, dacă nu aveţi posibilitatea unei voliere generoase, într-o cuşcă cu dimensiuni minime de 1 m x 0,6 m x 0,6 m, dotată cu stinghii, rezervoare de apă (mai mari, le place să se scalde) şi de seminţe. Unii crescători „ancorează” în colivie şi un os de sepia, pentru ca papagalul să-şi poată ascuţi ghearele şi ciocul.

Dieta

Papagalul Cântător nu este un mofturos, consumă cu plăcere seminţe de mei, cânepă, floarea soarelui, brad, iarbă (puteţi folosi şi amestecuri), ovăz, fructe (măr, pară, caisă, piersică, ananas), zarzavat proaspăt (morcovi, salată, andive, spanac, broccoli, sfeclă, napi, ardei gras, varză de Bruxelles, roşii, vinete, fasole, mazăre), răcuină (Galium rotundifolium - cunoscută şi sub denumirea populară de sânziană sau Floarea Sfântului Ion), frunză de păpădie şi pesmet (de două ori pe săptămână). Unii crescători mai folosesc în dieta Papagalului Cântător ou fiert foarte tare, orez fiert, seminţe germinate. Atenţie!, nu faceţi greşeala să abuzaţi de seminţe (una-două linguriţe pe zi e suficient), în stare naturală doar un sfert din cantitatea lor de hrană o constituie seminţele, în rest mănâncă verdeaţă, fructe, flori şi nevertebrate mici. În concluzie, oferiţi-le o alimentaţie variată sau apelaţi la hrana din magazinele de specialitate, acele mixuri care conţin vitaminele necesare. 
De asemenea, nu omiteţi apa proaspătă la discreţie (trebuie schimbată zilnic) şi ţineţi cont că aceste păsări, în captivitate, sunt predispuse la obezitate - evitaţi să le îngrăşaţi pentru a arăta „sănătoase”, nu sunt porci.